Echilibrul unei familii este direct proporțional cu economiile acesteia
Chiar dacă privim diferit asupra vieții și implicit asupra provocărilor aduse de aceasta, viața e plină de surprize și situații cum ar fi:
- astăzi s-a stricat frigiderul și trebuie să cumpăr de urgență altul
- copilul meu a primit o bursă la școala de muzică și trebuie să îi cumpăr luna aceasta vioară să poată exersa zilnic acasă
- nu mă mai regăsesc la actualul job, vreau să fac o schimbare de carieră iar pentru asta trebuie să fac un curs de 2 luni
- biletele de avion pentru Veneția astăzi sunt la jumătate de preț, iar eu de trei ani îmi propun să merg să văd carnavalul
Pentru oricare din situațiile enumerate mai sus și multe altele rezervele sunt soluția optimă. În toate studiile legate de educația și sănătatea financiară se face referire la bani pentru neprevăzut, la această ECONOMISIRE de care avem mare nevoie cu toții.
Contactează-ne, suntem convinși că alături de noi vei descoperi cum poți avea o viață financiară echilibrată și cum să economisești lună de lună. Vom fi lângă tine atât în primii pași de economisire cât și în momentul alegerii celor mai bune soluții de economisire și investire a lor.
ÎNAINTE DE A-ŢI TRANSFORMA PORTOFELUL DIN SĂRAC ÎN BOGAT, TREBUIE SĂ-ȚI TRANSFORMI MINTEA DIN SĂRACĂ ÎN BOGATĂ!
Poate vă interesează și următoarele:
Economisire si Investitii | Plan de economii pentru copii | Economisire pentru copii | Bugetare